p h o t o g r a p h y

Posts tagged “poze

Workshop foto in Ciucas

Primavara asta mult asteptata ne-am gandit s-o pozam pe un alt munte drag mie unde am avut parte de multe experiente si momente placute si anume in Masivul Ciucas din Carpatii de Curbura.

Perioada: 15-17 aprilie 2016
Locatie: Masivul Ciucas (la granita Brasov/Prahova)
Locuri disponibile: 14 (toate locurile ocupate)
Pret: 450 RON/pers (cazarea si micul dejun incluse-n pret)

Cazare si masa:
Cazarea va fi la Cabana Varful Ciucas situata la 1595m altitudine, iar mesele le vom lua tot acolo, micul dejun fiind inclus in pret, iar celelalte mese fie prin comanda din meniul restaurantului sau cine dorest poate aduce de acasa in completare alimente dupa bunul plac…de exemplu slanina, branza, ceapa, palinca fiindca nu ne suparam :) Mai multe detalii despre cabana unde vom sta gasiti aici: www.cabana-ciucas.ro

La workshop poate participa orice pasionat de fotografie indiferent de aparatura si experienta pe care o detine in acest domeniu. Pe parcusul celor 3 zile petrecute impreuna, veti primi informatii utile legate de urmatoarele aspecte:
– folosirea corecta a echipamentului foto;
– realizarea fotografiilor panoramice si de noapte;
– fotocompozitie si tehnica realizarii fotografiilor de peisaj;
– tehnici de postprocesare a imaginilor, etc.

Echipament recomandat:
– aparat foto DSLR sau compact, trepied, declansator, filtre (graduale, ND, polarizare).
– imbracaminte si incaltaminte adecvata muntelui pentru perioada rece, caciula, masuni, polare etc.
– rucsac comod pentru urcarea unei mici portiuni pana la cabana (fara trolere, genti, plase, etc)
– frontale sau lanterne foarte utile in cazul plimbarilor dupa apusul soarelui :)
– acumulatori, incarcator, carduri, ochelari de soare, bete de tura.

Punct de intalnire:
Ne vom intalni vineri, 15 aprilie la ora 12:00 in parcarea de la baza muntelui, foarte aproape de localitatea Cheia de unde vom urca cu masinile pana unde ne va permite drumul si tractiunea :) dupa care ultima portiune scurta dar mai abrupta pe jos. Dupa inscriere veti primi pe mail si o harta cu punctul exact de intalnire plus alte detalii legate de organizare, traseu si program.

Modalitati de inscriere si plata:
Inscrierile se fac pana la data de 8 aprilie 2016 in limita locurilor disponibile, printr-un mail pe adresa: adypetrisor@gmail.com care va cuprinde urmatoarele date: nume, prenume, telefon si localitatea de unde veti porni (asta pentru o mai buna organizare si repartizare in masini).
Dupa inscriere veti primi un mail cu toate detaliile si un cont unde se va efectua plata celor 450RON rezultand rezervarea locului la workshop-ul foto.

Pentru orice alte detalii sau intrebari ma gasiti pe Facebook sau pe mail-ul adypetrisor@gmail.com
Iar mai jos puteti urmari o serie de fotografii cu imprejurimile realizate in turele trecute.
Va asteptam cu drag !!! :)

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Pentru a afla cat mai multa lume despre eveniment va rog nu uitati de butoanele pentru share :)

Va multumesc mult de tot !!!


Vladeasa in toiul gerului

Cum iarna cautam toti fotografii de natura zapada, pe sfarsit de Ianuarie au venit cateva zile de ger asa ca a fost momentul sa gasim acele peisaje de iarna si impreuna cu cativa prieteni ne-am hotarat sa ne incercam norocul pe masivul Vladeasa din Muntii Apuseni. Cu asa frig, -25 grade anuntate plus vant, ma si gandeam cum toti brazii vor fi glazurati, statia meteo din `bezea` si multe texturi in zapada. Ajunsi noaptea la Cabana Vladeasa n-am vazut nimic din toate astea la urcare dar aveam totusi sperante la un rasarit frumos cu surprize placute.

Am fost asteptati cu o ciorba buna si fierbinte, am mai povestit pana ne-a luat somnul si la 5 dimineata auzim sunetul inconfundabil al telefonului care te trimite la pozat. Problema nu era neaparat ora nesimtit de matinala ci impactul cu aerul de afara care mi-a lipit instantaneu narile una de alta… Desi pregatit cu ideea ca va fi cumplit de frig, parca-ti vine in momentul ala sa te intorci si sa te cuibaresti din nou sub plapuma. Oricum dupa putina miscare la urcare ne-am incalzit cu totii, am dat si de brazii glazurati la care ma gandeam, mai ramanea sa astept aparaitia soarelui cu cateva idei de cadre in cap.

Inca era intuneric dar am scos aparatul si am facut o fotografie de noapte intre barzi, dupa care am mai urcat sa astept soarele intr-o zona mai favorabila cu o padure mai putin deasa unde soarele ar avea sanse sa patrunda si sa creeze spectacol. Desi l-am asteptat vreo jumatate de ora si degetele de la picioare dadeau semne ca ingheata, in momentul rasaritului am uitat de toate si m-am miscat cat mai practic posibil pentru a realiza o serie de fotografii cu prima lumina aurie ce colora zapada in nuante de mov si galben. Dupa atata efort, trezit, frig, asteptat… totul a durat maxim 5 minute dar nu-mi pare nici macar o secunda rau fiindca m-am bucurat de clipe unice pe care am reusit sa le imortalizez si sa le pot privi ori de cate ori vreau sa-mi amintesc cum a fost in acea dimineata.

Cum rasaritul a trecut repede, acum a ramas doar sa-mi termin urcarea pana pe varf si sa verific daca se adeveresc si gandurile cu Statia Meteo din `bezea` si texturile din zapada. Ce sa vezi… s-au implinit toate dorintele in acea dimineata, trei la numar si fara sa prind pestisorul de aur, astfel am coborat foarte veseli la masina si am avut parte de cateva ore pe munte memorabile. Cu ce m-am ales din aceasta scurta vizita pe Vladeasa puteti viziona in imaginile ce urmeaza. Enjoy! :)

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Daca v-au placut imaginile, nu uitati va rog de butoanele pentru share :)

Va multumesc mult de tot !!!


Ioana & Andrei – sedinta foto

O sedinta foto cu amintiri tare placute nu-ti poate ramane in minte altfel doar daca lucrezi cu doi oameni cu totul deosebiti.

Daca amesteci niste ingrediente cum ar fi: cateva zambete, multa fericire, un polonic mare de iubire, o lingurita de lumina buna si ceva simt artistic dupa gust… nu poate iesi altceva decat ce veti vedea in imaginile de mai jos :) Enjoy!

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Contact fotografie de nunta:

www.elegansphoto.ro

Daca v-au placut imaginile de mai sus, nu uitati va rog de butoanele pentru share…

Va multumesc mult de tot !!!


Ana Maria & Dragos

O noua serie de fotografii cu Ana Maria si Dragos in roluri principale :) Doi oameni cu totul deosebiti pe care ma bucur mult ca-i cunosc si mi-a facut placere sa-i fotografiez intr-unul din cele mai frumoase momente ale vietii lor… Mai jos puteti urmari o selectie de 15 fotografii cu ei doi, iar mai multe imagini de la intregul eveniment puteti gasi aici: -Wedding Day- Enjoy!

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Fotografie de nunta, contact: www.elegansphoto.ro

Daca v-au placut fotografiile, nu uitati de butoanele pentru share :)

Multumesc mult de tot !!!


Retezat intr-o zi de primavara

A treia mea vizita in Retezat a fost cea mai scurta dintre toate (o zi si ceva), dar pot spune ca a fost o iesire de povestit la nepoti. Dar pana oi avea eu nepoti va povestesc pe scurt si voua, nu de alta dar ramane scris ca nu cumva sa uit sau sa mai infloresc peste cativa ani :)

Lucrurile stau cam asa…daca tot a fost cam scurta iarna asta si nu prea am vazut zapada prea des la fata, impreuna cu doi prieteni (Ovi si Edy) ne-am gandit sa mergem pana-n Retezat poate gasim vreo doua cadre mai albe. Cand toata lumea se bucura de caldura, primavara, terase si fustite, in capu’ nostru e doar frig si zapada :) Verificam prognoza meteo… vineri frumos, sambata senin, duminica vine vantu’ norii si lapovita. Pai hai sa fugim de vineri si sa prindem o sambata frumoasa pe creste. Zis si facut! Ne punem vineri pe masina, o lasam apoi in Carnic (mai jos de Cascada Lolaia), dupa care pedalam pe jos pana la cabana Gentiana (1672m). Ajungem la cabana putin inainte de apus iar cabanierul ne asteapta-n prag…suntem primii sositi. Povestim putin cu el, ii spunem ce ganduri avem, Vf. Retezat, trezit, rasarit, etc. dar nu avem cum sa nu remarcam primul lucru, ca are toata fata arsa. Nici nu trebuie sa-l intrebam ce a patit ca ne spune imediat sa avem mare grija la soare ca el a facut o plimbare de cateva ore cu o zi inainte si s-a ars in ultimul hal pe fata. Noroc ca avem cagule si ochelari de soare.

Tocmai ajunsi de pe drum, foarte primitor cabanierul pune la fiert apa pentru 3 ceaiuri sa ne mai incalzim dar ramane foarte suprins cand aude ca noi vrem trei beri reci :) Oricum, ne acomodam repede, bem berile, apoi ceaiurile, apoi alte beri… intre timp mai ajung si alti turisti, povestim si daca tot suntem primii veniti ne alegem 3 paturi (care vrem noi din toata camera) fiindca mai urmeaza sa ajunga in seara respectiva inca un grup de persoane. Fiind putin racoare-n cabana (cel putin in sala de mese) baietii mei aleg trei paturi toate sus aproape de soba. Totul perfect pana aici, inca nu era tarziu, iesim pana afara sa fac un cadru de noapte sa vedem ce iese. Gasesc un iglu mare langa cabana, luna-l lumina frumos, ne jucam putin si cu frontalele, facem un light painting, din cateva incercari iese ce mi-am dorit, dupa care putin inghetati…hai inauntru, ajunge cu pozatu’ ca ora de trezire-i la 5 fara maine dimineata daca vrem si un rasarit de pe traseu.

Intram in cabana, tiptil in camera ca unii s-au pus la somn…si ne izbeste un val de caldura. Era ca-n sauna. Noi destepti foc, paturi sus, langa soba :) Ovi nu sta mult pe ganduri si se suie-n pat, eu cu Edi nici gand…nu se poate dormi acolo. Fiind paturile de jos inca libere ne punem jos. Atipesc putin, ma trezesc de cald, arunc bluza de pe mine…Ovi tot sus, nu stiu cum rezista. Pe la miezul noptii ajunge si grupul de turisti. Fosnaieli, soapte, frontale, ma trezesc si-l aud pe cabanier rugandu-l pe Ovi daca nu vrea sa coboare si el in paturile de jos ca au venit si cateva fete si nu le-ar pune intre noi (nu vad unde era problema, dar in fine:) Au urmat cateva glume pe seama caldurii, nimeni nu putea sa adoarma dar am deschis intr-un tarziu usa de la camera si a intrat ceva aer mai racoros ca nu se putea respira. Am adormit intr-un tarziu dar a trecut noaptea cat ai clipi si dimineata 4:45 trezirea!

Mi-am dezlipit cu greu ochii dar cand am dat de apa de la robinet (-1000 grade) m-am trezit instant. Am mancat ceva, ne-am echipat si am pornit spre creste pe intuneric. Pe Valea Pietrele s-a luminat si gasind niste ochiuri de apa ceva mai jos de Lacul Pietrele hotaram sa asteptam acolo rasaritul si sa nu urcam mai sus. Ma invart pe acolo stanga, dreapta sa-mi gasesc vreo doua cadre pentru primele raze de lumina si dupa vreo 30 minute se lumineaza Vf.Bucura dupa care incet, incet coboara lumina si mai jos pe coama intr-un adevarat spectacol ce se oglindea in apa limpede si rece de munte.

Dupa incheierea spectacolului, ne strangem catrafusele si pornim spre creasta ca doar avem in plan Varful Retezat. Zapada tot mai mare, viscolita, dar ce noroc de noi ca-l avem pe Edi maratonistul in fata care face urme sa putem inainta mai usor :) Urcam pe Culmea Stanisoarei de unde observam ca suntem primii ce au ales ruta asta spre Retezat (nemaifiind urme-n zapada) dar nu stam mult pe ganduri si gasim o varianta de urcat pe Saua Retezatului, care parea cea mai ‘lejera’. Multa zapada, tare inclinat, dar reusim sa ajungem sus croindu-ne drum pe diagonala.

Deja era altceva…vedeam spre orizont, priveam totul de sus. Ne odihnim putin, rontaim ceva si pornim spre Varful Retezat plin de lespezi de piatra si bolovani care ies doar cu varfurile din zapada viscolita. Cand esti la baza lui nu ai o priveliste care sa te indemne prea mult la urcat dar daca tot suntem acolo, hai sus! Cu cateva opriri scurte pe traseu ajungem in sfarsit pe varf. E absolut superb! Cer albastru, soare, temperatura ok, peisaj fantastic, unde mai pui ca se vede si Parangul in departare… Ne bucuram de ce vedem, ne pozam cu tabla din varf (2485m), cateva poze funny de Facebook (noi ninjalaii cu cagule – LINK foto) dupa care punem tara la cale sa vedem ce facem.

Obiectivul de a atinge Vf.Retezat l-am indeplinit, cateva poze am facut…dupa cum se inteteste vantul si apar norii la orizont, se pare ca cei de la meteo au avut dreptate de data asta si spre seara va veni lapovita si viscolul de care va ziceam la inceput. In acest caz de comun acord stabilim sa nu ne intoarcem la Gentiana pa traseul pe unde am urcat ci sa coboram pe Culmea Lolaia spre cabana Pietrele dupa care tot mergem spre masina si directia Cluj. Nu avea rost sa mai ramanem o noapte pe munte cu o astfel de vreme. Era vreo 3pm ceasul cand incepem sa coboram Retezatul pe partea nordica.

Cei ca au urcat Retezatul de pe Culmea Lolaia chiar si vara o sa-si dea seama cam cum a fost coborarea noastra iarna cu traseul acoperit de gheata si zapada. Dar am ajuns cu bine la baza Retezatului dupa care a urmat spre surprinderea noastra cea mai obositoare portiune a traseului. Desi am crezut ca varianta pe Culmea Lolaia si coborarea pana la cabana Pietrele va fi usoara, intreaga portiune care pe timp de vara e plina de jneapan inalt si lespezi uriase, acum era acoperita de aproximativ 1m de zapada. Tufele de jneapan ingropate, marcajul pe stanci a disparut iar noi aproape la fiecare pas intram pana la brau in zapada chinuindu-ne apoi sa scoatem piciorul blocat printre crengi sau intre pietre. Pe langa asta am prins pe coborare vantul anuntat de meteorologi ce viscolea zapada cu vreo 80 km/h si care pur si simplu iti zbura betele de tura din maini si nu te lasa sa pasesti in linie dreapta.

Era un peisaj destul de interesant cu acel viscol ce spulbera zapada, dar fiind cu teleobiectivul pe aparat iar aparatul in rucsac nu m-am incumetat sa-l schimb pe o astfel de vreme pentru a surprinde dramatismul momentului. Oricum ultima parte a pus capac, foarte obositoare bucata de traseu..ajunsi in padure nu mai aveam probleme cu vantul iar picioarele parca mergeau singure la vale. In momentul in care am ajuns la Cabana Pietrele deja s-a intunecat, pe cer erau nori negri asa ca n-am zabovit mult si ne-am continuat drumul pana la masina la lumina frontalei, drum ce a mai durat vreo ora si ceva.

Ne-a tinut in viata gandul ca ajungem sa mancam o pizza buna-n Hunedoara (ceea ce am si facut) iar tragand linie, a fost o tura foto de 15 ore (am depasit recordul de 14 ore din Pop Ivan – Muntii Maramuresului) in care ne-am simtit bine, ne-am intors cu amintiri frumoase, ceva arsuri pe langa ochelari si pe nas, cu ceva febra musculara dar o oboseala placuta si o tura pe care as repeta-o oricand. Sper ca nu v-am plictisit cu atatea vorbe iar aceste cateva fotografii arata exact frumusetile intalnite pe traseu.

Ati citit, vizionat, acum merita si ascultat ceva: – Muntii mei –

Locatie: Muntii Retezat – Romania
Echipament: Canon EOS 5D mark II & Canon 17-40mm f/4 L & Canon 70-200mm f/4 L.
Daca v-au placut imaginile, nu uitati va rog de butoanele pentru share :)
Va multumesc mult de tot !!!


Muntii Ciucas – a doua zi

Vin si cu partea a doua de fotografii din Muntii Ciucas, tot 12 la numar si la fel de colorate :) O zi de duminica care a inceput frumos, cu un rasarit superb; luna plina s-a sincronizat perfect cu soarele, in momentul in care s-a ascums dupa creasta, din partea opusa a iesit soarele si a colorat intr-un rosu intens varful Tigaile Mari. Cateva minute de spectacul, culori ce se schimbau pe cer la fiecare declansare si un vant puternic, rece care mai ca incerca sa te doboare…cam asa s-ar descrie pe scurt aceasta dimineata pe munte.

Pe cat de repede am urcat sa prindem rasaritul, pe atat de repede am si coborat, deoarece portita de lumina dintre nori s-a inchis cat ai clipi, dar timpul a fost suficient sa surprind esenta in cele cateva cadre selectate mai jos. Dupa un mic dejun rapid, ne-am strans cu totii pentru a urca pe Varful Ciucas (1954m). Vremea in continuare tine cu noi, norii s-au imprastiat si soarele ne incalzeste la fiecare pas in urcarea noastra. Cerul a fost ideal pentru fotografii, de un albastru intens, atmosfera limpede si norisorii albi, pufosi ce contrasteaza frumos in fiecare cadru. Ajunsi in apropierea varfului, in stanga se vad frumos Muntii Bucegi… uitam si de oboseala, ne jucam cu vantul puternic din creasta care te tine la 45 de grade aproape fara sa cazi :) iar dupa un mic avant atingem si varful de unde se vede excelent in zare, 360 grade.

Ne pozam cu tablita :) Stam putin sa admiram peisajul pana ne intra putin frigu-n oase si incepem apoi lunga coborare pana la masinile lasate tocmai la baza muntelui. Trecem pe la cabana, culegem si restul de bagaje si ne luam ramas bun de la un weekend absolut perfect petrecut in Ciucas. Dupa cum am mai spus, urmeaza o serie de 12 fotografii, iar dupa aceasta selectie de 24 cadre in doua zile am mai ramas cu multe alte cadre dragute, dar poate pe alta data sa nu va plictisesc prea tare de data aceasta :) Pentru cei care au ratat prima serie din Ciucas, ea se poate gasi aici: “Muntii Ciucas – prima zi“. Enjoy!

Locatie: Muntii Ciucas – Romania
Echipament: Canon EOS 5D mark II & Canon 17-40mm f/4 L & Canon 70-200mm f/4 L.
Daca v-au placut imaginile, nu uitati va rog de butoanele pentru share :)
Va multumesc mult de tot !!!