p h o t o g r a p h y

Retezat intr-o zi de primavara



A treia mea vizita in Retezat a fost cea mai scurta dintre toate (o zi si ceva), dar pot spune ca a fost o iesire de povestit la nepoti. Dar pana oi avea eu nepoti va povestesc pe scurt si voua, nu de alta dar ramane scris ca nu cumva sa uit sau sa mai infloresc peste cativa ani :)

Lucrurile stau cam asa…daca tot a fost cam scurta iarna asta si nu prea am vazut zapada prea des la fata, impreuna cu doi prieteni (Ovi si Edy) ne-am gandit sa mergem pana-n Retezat poate gasim vreo doua cadre mai albe. Cand toata lumea se bucura de caldura, primavara, terase si fustite, in capu’ nostru e doar frig si zapada :) Verificam prognoza meteo… vineri frumos, sambata senin, duminica vine vantu’ norii si lapovita. Pai hai sa fugim de vineri si sa prindem o sambata frumoasa pe creste. Zis si facut! Ne punem vineri pe masina, o lasam apoi in Carnic (mai jos de Cascada Lolaia), dupa care pedalam pe jos pana la cabana Gentiana (1672m). Ajungem la cabana putin inainte de apus iar cabanierul ne asteapta-n prag…suntem primii sositi. Povestim putin cu el, ii spunem ce ganduri avem, Vf. Retezat, trezit, rasarit, etc. dar nu avem cum sa nu remarcam primul lucru, ca are toata fata arsa. Nici nu trebuie sa-l intrebam ce a patit ca ne spune imediat sa avem mare grija la soare ca el a facut o plimbare de cateva ore cu o zi inainte si s-a ars in ultimul hal pe fata. Noroc ca avem cagule si ochelari de soare.

Tocmai ajunsi de pe drum, foarte primitor cabanierul pune la fiert apa pentru 3 ceaiuri sa ne mai incalzim dar ramane foarte suprins cand aude ca noi vrem trei beri reci :) Oricum, ne acomodam repede, bem berile, apoi ceaiurile, apoi alte beri… intre timp mai ajung si alti turisti, povestim si daca tot suntem primii veniti ne alegem 3 paturi (care vrem noi din toata camera) fiindca mai urmeaza sa ajunga in seara respectiva inca un grup de persoane. Fiind putin racoare-n cabana (cel putin in sala de mese) baietii mei aleg trei paturi toate sus aproape de soba. Totul perfect pana aici, inca nu era tarziu, iesim pana afara sa fac un cadru de noapte sa vedem ce iese. Gasesc un iglu mare langa cabana, luna-l lumina frumos, ne jucam putin si cu frontalele, facem un light painting, din cateva incercari iese ce mi-am dorit, dupa care putin inghetati…hai inauntru, ajunge cu pozatu’ ca ora de trezire-i la 5 fara maine dimineata daca vrem si un rasarit de pe traseu.

Intram in cabana, tiptil in camera ca unii s-au pus la somn…si ne izbeste un val de caldura. Era ca-n sauna. Noi destepti foc, paturi sus, langa soba :) Ovi nu sta mult pe ganduri si se suie-n pat, eu cu Edi nici gand…nu se poate dormi acolo. Fiind paturile de jos inca libere ne punem jos. Atipesc putin, ma trezesc de cald, arunc bluza de pe mine…Ovi tot sus, nu stiu cum rezista. Pe la miezul noptii ajunge si grupul de turisti. Fosnaieli, soapte, frontale, ma trezesc si-l aud pe cabanier rugandu-l pe Ovi daca nu vrea sa coboare si el in paturile de jos ca au venit si cateva fete si nu le-ar pune intre noi (nu vad unde era problema, dar in fine:) Au urmat cateva glume pe seama caldurii, nimeni nu putea sa adoarma dar am deschis intr-un tarziu usa de la camera si a intrat ceva aer mai racoros ca nu se putea respira. Am adormit intr-un tarziu dar a trecut noaptea cat ai clipi si dimineata 4:45 trezirea!

Mi-am dezlipit cu greu ochii dar cand am dat de apa de la robinet (-1000 grade) m-am trezit instant. Am mancat ceva, ne-am echipat si am pornit spre creste pe intuneric. Pe Valea Pietrele s-a luminat si gasind niste ochiuri de apa ceva mai jos de Lacul Pietrele hotaram sa asteptam acolo rasaritul si sa nu urcam mai sus. Ma invart pe acolo stanga, dreapta sa-mi gasesc vreo doua cadre pentru primele raze de lumina si dupa vreo 30 minute se lumineaza Vf.Bucura dupa care incet, incet coboara lumina si mai jos pe coama intr-un adevarat spectacol ce se oglindea in apa limpede si rece de munte.

Dupa incheierea spectacolului, ne strangem catrafusele si pornim spre creasta ca doar avem in plan Varful Retezat. Zapada tot mai mare, viscolita, dar ce noroc de noi ca-l avem pe Edi maratonistul in fata care face urme sa putem inainta mai usor :) Urcam pe Culmea Stanisoarei de unde observam ca suntem primii ce au ales ruta asta spre Retezat (nemaifiind urme-n zapada) dar nu stam mult pe ganduri si gasim o varianta de urcat pe Saua Retezatului, care parea cea mai ‘lejera’. Multa zapada, tare inclinat, dar reusim sa ajungem sus croindu-ne drum pe diagonala.

Deja era altceva…vedeam spre orizont, priveam totul de sus. Ne odihnim putin, rontaim ceva si pornim spre Varful Retezat plin de lespezi de piatra si bolovani care ies doar cu varfurile din zapada viscolita. Cand esti la baza lui nu ai o priveliste care sa te indemne prea mult la urcat dar daca tot suntem acolo, hai sus! Cu cateva opriri scurte pe traseu ajungem in sfarsit pe varf. E absolut superb! Cer albastru, soare, temperatura ok, peisaj fantastic, unde mai pui ca se vede si Parangul in departare… Ne bucuram de ce vedem, ne pozam cu tabla din varf (2485m), cateva poze funny de Facebook (noi ninjalaii cu cagule – LINK foto) dupa care punem tara la cale sa vedem ce facem.

Obiectivul de a atinge Vf.Retezat l-am indeplinit, cateva poze am facut…dupa cum se inteteste vantul si apar norii la orizont, se pare ca cei de la meteo au avut dreptate de data asta si spre seara va veni lapovita si viscolul de care va ziceam la inceput. In acest caz de comun acord stabilim sa nu ne intoarcem la Gentiana pa traseul pe unde am urcat ci sa coboram pe Culmea Lolaia spre cabana Pietrele dupa care tot mergem spre masina si directia Cluj. Nu avea rost sa mai ramanem o noapte pe munte cu o astfel de vreme. Era vreo 3pm ceasul cand incepem sa coboram Retezatul pe partea nordica.

Cei ca au urcat Retezatul de pe Culmea Lolaia chiar si vara o sa-si dea seama cam cum a fost coborarea noastra iarna cu traseul acoperit de gheata si zapada. Dar am ajuns cu bine la baza Retezatului dupa care a urmat spre surprinderea noastra cea mai obositoare portiune a traseului. Desi am crezut ca varianta pe Culmea Lolaia si coborarea pana la cabana Pietrele va fi usoara, intreaga portiune care pe timp de vara e plina de jneapan inalt si lespezi uriase, acum era acoperita de aproximativ 1m de zapada. Tufele de jneapan ingropate, marcajul pe stanci a disparut iar noi aproape la fiecare pas intram pana la brau in zapada chinuindu-ne apoi sa scoatem piciorul blocat printre crengi sau intre pietre. Pe langa asta am prins pe coborare vantul anuntat de meteorologi ce viscolea zapada cu vreo 80 km/h si care pur si simplu iti zbura betele de tura din maini si nu te lasa sa pasesti in linie dreapta.

Era un peisaj destul de interesant cu acel viscol ce spulbera zapada, dar fiind cu teleobiectivul pe aparat iar aparatul in rucsac nu m-am incumetat sa-l schimb pe o astfel de vreme pentru a surprinde dramatismul momentului. Oricum ultima parte a pus capac, foarte obositoare bucata de traseu..ajunsi in padure nu mai aveam probleme cu vantul iar picioarele parca mergeau singure la vale. In momentul in care am ajuns la Cabana Pietrele deja s-a intunecat, pe cer erau nori negri asa ca n-am zabovit mult si ne-am continuat drumul pana la masina la lumina frontalei, drum ce a mai durat vreo ora si ceva.

Ne-a tinut in viata gandul ca ajungem sa mancam o pizza buna-n Hunedoara (ceea ce am si facut) iar tragand linie, a fost o tura foto de 15 ore (am depasit recordul de 14 ore din Pop Ivan – Muntii Maramuresului) in care ne-am simtit bine, ne-am intors cu amintiri frumoase, ceva arsuri pe langa ochelari si pe nas, cu ceva febra musculara dar o oboseala placuta si o tura pe care as repeta-o oricand. Sper ca nu v-am plictisit cu atatea vorbe iar aceste cateva fotografii arata exact frumusetile intalnite pe traseu.

Ati citit, vizionat, acum merita si ascultat ceva: – Muntii mei –

Locatie: Muntii Retezat – Romania
Echipament: Canon EOS 5D mark II & Canon 17-40mm f/4 L & Canon 70-200mm f/4 L.
Daca v-au placut imaginile, nu uitati va rog de butoanele pentru share :)
Va multumesc mult de tot !!!

6 Responses

  1. Foarte tare!
    Pare-mi-se mie ca tu ai tinut mortis sa repeti traseul facut de noi vara trecuta :P

    Si ca am fost un pic cam blanda ca am planificat trasee de cate 12 ore, ca tu ai fi putut mai mult :)))))))

    Anyway, ati fi fost mult mai feriti de vant si ati fi ajuns mult mai rapid la Pietrele daca ati fi coborat inapoi in Saua Retezatului si apoi pe Valea Stanisoarei. Stiu ca parea mai scurt pe Culmea Lolaia, dar tii minte ca si vara trecuta am facut o vesnicie pe acolo :P Cand stii ca vine vant, mereu te bagi pe vale, nu stai pe creasta.

    Eh, dar e bine ca una peste alta s-a terminat cu bine si ati avut parte si de ceva cadru dramatic pe creasta :) Chiar daca o ramas doar in mintea voastra, nu si pe aparat :)

    March 19, 2014 at 10:00

    • Edy Klocek

      Ar fi fost mai simplu( mai rapid ) pe Saua de vara a Rtezatului,dar:1.fara crampoane in picioare ar fi fost extrem de riscant pentru Adi,(nici pentru noi ceilalti cu coltari nu ar fi fost usor fara pioleti) , si 2.am vrut mortis( mai ales eu) sa fac traseu peste Lolaia spre Ciurila(unde m am pierdut anul trecut impreuna cu Ovidiu ) noaptea .era o treaba neterminata…:)))

      March 20, 2014 at 00:00

      • Ai dreptate, iarna mereu e mai sigur din punct de vedere al conditiilor zapazii sa urmezi creasta.

        Pe vreme rea e un compromis pana la urma… pe vale ati fi fost mai feriti de vant, dar in acelasi timp ar fi fost problematic sa ajungeti acolo.

        Important e ca a fost totul bine :)

        Cunosc sentimentul cu treburile neterminate :)))

        March 21, 2014 at 00:00

  2. Eliana

    esti foarte talentat.Atat in a surprinde frumosul in imagini, dar si scriptic.Te’am savurat si am sa te mai vizitez.Felicitari, esti grozav!

    March 18, 2014 at 21:24

  3. Hehe merci mult Oana !!!
    Ma bucur ca-ti plac fotografiile :)
    Norocoasa ai fost sa cresti in asa locuri…
    Foarte tare faza, sa-l saluti din partea mea!
    Tare fain om, mi-a facut mare placere sa-l cunosc sis a povestesc cu el.
    Merci si o seara deosebita-ti doresc!

    March 18, 2014 at 18:35

  4. oana

    Buna AdriaN°!
    In primul rand foasrte frumoase pozele , si ma bucur cand vad articole si poze din acel loc minunat unde am crescut…:) la cat mai multe shareru-ri cu articolul acesta.

    A si cabanierul de care tu vorbesti, e tatal meu :) O zi frumoasa!

    March 18, 2014 at 18:30

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 + seventeen =